Poezia, între salvare şi sacrificiu

Scriitoarea Mariana Pândaru a scos un volum bilingv de poezie, Aproape Linişte / Almost silence, la editura Danimar, 2012, traducerea în lb. engleză fiind realizată de Muguraş Maria Petrescu. Încă de la început, prin motto-ul ales, se stabileşte tonul creaţiei artistice: Călătorind eu, / călătoreşte împreună cu mine..., reprezentând rugăciunea de dimineaţă a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Acest motto explică legătura dintre călătoria prin viaţă a scriitorului şi divinitate, poezia simbolizând, pe lângă o cale salvatoare (Sunt în aşteptarea cuvântului/ ca un acoperiş/ peste tăceri şi nelinişti) şi un mesaj divin. Ca în orice operă care se vrea durabilă, pe principiul mitului Meşterului Manole, este nevoie de sacrificiu, astfel, poezia, care este vie, se hrăneşte din existenţa umană: Să vezi îngerul/ ca o pasăre/ rătăcită în turnul de apă// Să-i dai/ toată respiraţia ta/ toată viaţa// Şi el/ încetul cu încetul/ să fugă (Poezia).

Titlul, Aproape linişte, subliniază ideea centrală a volumului şi anume aceea că poezia se naşte din existenţe încercate de gânduri şi nelinişti (Vor începe să umble singurătăţile/ vor semăna cu nourii albi/ Visele se vor năpusti/ din încheietura cămăşii/ îngreunând lumea). Totodată, poezia are o putere vindecătoare, este o forţă salvatoare, limitată totuşi, întrucât creează o linişte aproape de cea ideală. Titlul volumului, ca o linişte de dinaintea furtunii, reia titlul unei poezii: Va fi aproape linişte/ Când va porni cântecul/ ca o roată de foc// Şi numai păsările/ cu ochii deschişi/ Şi numai văzduhul/ vor şti/ câtă povară poartă/ fiecare cuvânt.

Coperta cărţii, asigurată de Daniel Bârgău, este o metaforă a mării, două scoici în cercuri de nisip, simbolizând mişcarea apei, întrucât aceasta este o idee sugerată pe parcursul cărţii: îngerul ca o pasăre rătăcită în turnul de apă ; Numai pe malul albastru se arată a fi sărbătoare. De asemenea,un motiv puternic al volumului este reprezentat de păsări: Stol de păsări s-a lăsat pe câmpie/ Şi a venit primăvara ; Prin ochiul amurgului/ trec o mulţime de păsări/ Vom spune – sunt adieri,/ umbre cu ciocul întors/ înspre inima noastră ; pasărea visului meu/ prinsă în laţul cuvântului. Din exemplele date se poate observa că aceste păsări au atât semnificaţii pozitive, cât şi negative, simbolizând, în funcţie de context, vestitori, sau chiar nelinişti: Păsări mute veneau/ în golul primejdios din cuvinte/ Şi pe nedrept îmi furau bucuria. De asemenea, pasărea capătă şi semnificaţii mult mai profunde, ca libertatea oferită de poezie sau sufletul însuşi: Iartă-mă, pasăre!/ căci iată/ poezia se scrie/ şi în stare de fericire ; Cum se face că pasărea/ scăpată din mâinile mele/ cade tocmai/ în mâinile tale?. Un alt motiv care redă sentimentul de apăsare sufletească este piatra: liniştea grădinii de piatră ; dimineaţa cu nume de piatră ; piatra aceasta a fost cândva/ cuibul strălucitor ; Şi pântecul acesta de piatră/ nu va mai avea trebuinţă ; Ştiam că somnul copiilor/ poate începe oricând / Şi piatra nu are gură/ să spună câte dimineţi/ au trecut/ de la naşterea lor ; Din turnul de piatră/ numai o singură pasăre/ îşi cânta singurătatea. Acelaşi sentiment este creat şi prin intermediul motivului umbrei: vin înspre mine/ tot mai multe tăceri/ ca nişte umbre ; Şi poate sunt (..)/ cel mai însingurat (dintre oamenii iluminaţi)/ în luptă cu propria umbră ; nimeni nu ştia/ de unde această umbră/ fără contur ; Dar eu stau/ în casa de umbre/ decupându-mi din pietre/ bucuriile simple ; în suflet/ umbra s-a întins cât o noapte ; Ce ştii tu – umbră înaltă/ despre tristeţea mea?.

Poezia, tema întregului volum, întâlnită şi prin referire la cuvânt sau cuvinte, este o modalitate de a transcede atât condiţia umană cu limitările ei, cât şi viaţa însăşi: Prin tot ceea ce am visat/ eu/ mi-am alungat mai ales/ singurătatea/ şi nu greşesc când spun/ că moartea s-a dus/ mai departe de mine.

Concentrare de emoţie, zbucium şi automotivare, în care poezia este un simbol sacru ambivalent: Voi spune doar că tu/ eşti tatăl care mă pierde/ pe zi ce trece mai mult// că ochiul tău/ sfâşie aerul din preajma cuvintelor mele/ ca şi când n-ar fi existat niciodată/ ele – cuvintele arse pe rug, volumul de faţă este o meditaţie asupra condiţiei scriitorului precum şi asupra vieţii în genere.

#books #reading