Poezia, o oglindă a sufletului

Pornind de la simbolul oglinzii, volumul scriitoarei Linda Bastide, “De-a lungul oglinzii”( Editura Confluenţe, 2011, traducere realizată de Elisabeta Bogăţan), este o metaforă a emoțiilor și trăirilor umane, o incursiune într-un suflet de femeie, un suflet sensibil, deschis și sincer.

Situată la limita dintre imaginar și realitate, oglinda este un simbol al cunoașterii, al literaturii şi artei; este o cunoaștere reflectată, situată sub incidența principiului feminin, după cum explică Ivan Evseev în "Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale" ( Editura Amarcord, Timişoara, 1994, p.122). Autoarea însăși își începe volumul prin a ne direcționa în universul simbolic al oglinzii: “Oglindă/ în adâncul/ privirii mele”.

Oglinda este un miraj, o călătorie introspectivă. Meditând asupra vietii și asupra insignifianței omului în raport cu universul, autoarea subliniază: “ceea ce privirea ta fixează/ în depărtare/ nu este decât miraj/ al infimei secunde/ din călătoria lumii”, “noi suntem/ toți/ călători”.

Atât coperta, cât şi imaginile prezente în volumul de poezie, subliniază tumultul de trăiri al scriitoarei. Folosind culorii vii, precum emoţiile Lindei Bastide, tuşele de culoare urmăresc mai degrabă firul emoţiilor, decât să creeze o imagine doar estetică. Picturile lui Petru Birău se adresează mai mult sufletului, decât ochiului și con­­științei.

De o sinceritate aparte, autoarea nu se teme să îşi arate vulnerabilitatea: “în adâncul/ privirii mele/ fragile”, “totul/ este fragil”, “incredibil/ cât de/ fragil/ e totul”.

Pe lângă simbolul central al oglinzii, scriitoarea Linda Bastide face apel la simbolul rândunicii care este aducătoare de speranţă, “o rândunică/ se asează/ acolo/ zăresc/ speranţa revenită”, de linişte, “cât/ de liniştit e totul”, de echilibru şi de ordine, “zborul/ unei/ rândunele/ face/ ordine/ în/ dezordinea/ lumii”.

De asemenea, autoarea foloseşte simboluri din natură, precum pădurea, luna, luminişul, pentru a sublinia firescul şi naturaleţea trăirilor, sau simboluri legate de ciclul evoluţiei naturii, precum anotimpuri şi primăveri, prin care este subliniată evoluţia sinelui, autocunoaşterea posibile prin intermediul oglinzii, al reflexiei asupra propriilor gânduri şi sentimente, asupra propriei existenţe şi a felului în care se raportează aceasta la existenţa lumii.

Punând întregul volum de poezie sub semnul polivalent al oglinzii, scriitoarea Linda Bastide zugrăveşte atât sentimente de bucurie, cat şi sentimente de tristeţe, întrucât ele fac parte din Sufletul Omului de pretutindeni şi înfrumuseţează deopotrivă natura umană prin emoţie. Dar, la finele călătoriei introspective, autoarea conchide: “am/ inima/ plină/ de/ speranţă”, accentuând, încă o dată, pozitivismul întregului volum.

Fericire. Speranţă. Vulnerabilitate. Echilibru. Tristeţe. Căutare de sine. Nelinişte. Dezechilibru. Incertitudine. Regăsire de sine. Iubire. Linişte.... Poezia Lindei Bastide, prin toate sentimentele şi stările pe care le evocă, este, in definitiv, o poezie a sufletului şi o meditaţie asupra naturii umane guvernate de emoţii.